Specialiştii israelieni au o veste bună pentru toţi cei ce adoră berea: această băutură spumoasă şi numai bună de potolit setea după o masă copioasă, pare sa fie un bun remediu împotriva infarctului miocardic.
Cel puţin aşa rezultă dintr-un studiu elaborat pe baza rezultatelor testelor efectuate pe un eşantion format din 48 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 46 – 72 de ani, ce prezentau un risc cert de afecţiuni cardiace.
Experimentul a demonstrat că persoanele care consumă bere în cantităţi rezonabile, prezintă o incidenţă mai mică a infarcturilor, graţie stimulării producerii de „colesterol bun” în organism şi creşterii concomitente, a nivelului de atioxidanţi.
„Nu este pentru prima dată când se vorbeşte despre posibilele efecte ale consumului moderat de bere asupra sănătăţii inimii. Acest studiu însă, scoate foarte bine în evidenţă diferenţa dintre acţiunea „colesterolului bun” (HDL) şi cea a „colesterolului rău” (LDL). Dacă primul ne protejează, acţionând ca un aspirator de colesterol în exces, cel din urmă este dăunător, depunându-se pe pereţii vaselor de sânge. O cantitate suficientă de „colesterol bun” în organism ne protejează împotriva bolilor de inimă”, a explicat doamna Corina Zugravu, Preşedinte al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie din Bucuresti.
Totuşi, un consum moderat de bere (o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbaţi şi 330 ml/zi pentru femei, cu o concentraţie de alcool de 5%), nu este suficient pentru a ne pune la adăpost de infarct, ci în paralel, suntem sfătuiţi să acordăm atenţia cuvenită, stilului de viaţă sănătos şi alimentaţiei echilibrate.